Școala Gimnazială Specială "C. Păunescu" Iași

Euro 200 - 2023

Anunț

 privind acordarea unui ajutor financiar - echivalentul în lei a 200 de euro - pentru achiziţionarea unui calculator personal nou

 

Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 269/2004 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a)sunt elevi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;

b)au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei.- modificare adusa de HOTĂRÂRE nr. 395 din 4 mai 2023 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004

EMITENT

GUVERNUL ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 5 mai 2023

 

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

 Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

a) copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
b) copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
c) adeverinţă de la instituţiile de învăţământ/unităţile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi/surori;
d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.
e) declaraţie pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie minimă standard.
f) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii, cu excepţia elevilor clasei pregătitoare și clasei I;
g) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii, cu excepţia elevilor clasei pregătitoare și clasei I;

 

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii şi burselor sociale.

(1)La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

(2)În cazul în care familia are în proprietate bunuri mobile şi imobile care ar putea fi valorificate, se iau în considerare veniturile potenţiale provenite din valorificarea acestora, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (2)-(4) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a categoriilor de bunuri şi criteriilor prevăzute în anexele nr. 4-6 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2006.

Dosarele se depun la secretariatul / comisia din unitatea de învăţământ,  în perioada 12 - 22 mai 2023.

 

Vezi anunțul

Informații

Suntem singura instituţie de profil din municipiul Iași și instituţie de practică pedagogică pentru studenţii universităţilor ieşene cu profil socio-psiho-pedagogic.

La nivelul judeţului Iaşi, şcoala noastră asigură servicii specializate pentru elevii cu dificultăţi în învăţare integraţi în învăţământul public, în vederea oferirii de şanse egale de educaţie şi formare.